(manusa)

cand strangi in brate pe cineva, mori un pic.


te lasi pe tine la o parte. ca pe o periuta uzata de dinti.


citeam undeva ca, atunci cand stai alaturi de cineva care moare, asezat langa patul lui, cand il tii de mana si-i vbesti pt ca el nu m poate vbi si se teme, citeam ca atunci parca l-ai conduce in moarte, ai lua moartea lui asupra ta.


m scria ca dupa aceea esti cumva condamnat sa traiesti numai in exteriorul tau.


imaginez asta ca un soi de manusa, care iti primeste mana in ea si care s-a deprins atat de tare cu mana ta, incat ceea ce ai spune ca e interiorul ei exista numai in relatie cu textura pielii tale.



stateam la o masa m multi si cineva a scris pe foaia din fata mea 'dialog despre cum nu ne m e frica cand vbm' -



primesti in tine cuvintele celuilalt si tot ce esti tu e numai o suprafata pe care ele pot sa se aseze.

(să te gândeşti la dragoste şi căldură)

mergeam pe stradă şi
ardeam afiş după afiş
flăcările erau altfel la foile simple / altfel la cele îmbibate cu cerneluri chimice / erau albastre verzi galbene


noaptea era o prezenţă caldă şi bună care te îmbrăţişează


s-au apropiat de mine 2 poliţişti
ziceau: ’hai cu noi la secţie’
ziceau: ’să ne spui cine eşti’
ziceau: ’să nu ne minţi’


eu spun numai adevărul, le-am spus, asta e toată etica mea, eu spun numai adevărul şi adevărul ne va face liberi pe toţi


m-au luat în cabinet. mi-au ars
barba cu aceeaşi brichetă cu care
ardeam afişele. mi-au scos şireturile şi
m-au închis în izolator. acolo era


numai un prag de piatră pe care
puteai să te întinzi.
de după gratii auzeam cum
râd în cabinet.


unul a ieşit şi a aruncat o petardă
aprinsă exact lângă mine. ’vrem
şi noi să sărbătorim’. petarda a
explodat – urechile mi-au ţiuit –


era întuneric şi rece în izolatorul ăla. era numai ţiuitul din urechi şi tăcerea avea un contur pe care puteai să-ţi treci vârfurile degetelor şi să te gândeşti la dragoste şi căldură