(pt r.n.)

întunericul se încolăceşte în jurul meu şi
stau liniştit într-un colţ

(cine rezistă aşa cel mai mult. cine are răbdare
să-i cadă încet – cum i-ar cădea, pe rând, membrele –
să-i cadă încet din creier lucrurile pe care le-a
vrut cel mai tare. până se adună pe podea
ca straturile de chiştoace în garajele părăsite.
cine are răbdarea să renunţe aşa –
să stea liniştit pe întuneric, rezemat de un perete)

când văd cum toţi se străduiesc să facă ceva şi
unora chiar le iese
când prietenii îmi spun să
fac ceva cu mine
să fac ceva pentru ei
când ăştia din jur sunt obsedaţi de
lucrurile pe care le vor
pe care vor să le aibă

vreau să mă învăţ să nu fac nimic. să
n-am nicio treabă. cu nimeni.

(zilele trec una după alta. nu mai contează dacă
ieşi sau nu. dacă te vezi cu cineva sau nu.
dacă ai pe cineva sau nu. zilele trec una după alta
ca mărgelele din brăţara pe care
o purtai pe încheietura stângă.
dormi ziua, ca să treacă mai repede.
noaptea nu te alungă nicăieri.
noaptea eşti numai tu)

vreau să nu-mi pese dacă
se uită cineva la mine. când sunt cu cineva
să mă port de parcă aş fi singur.
curajul să mă aşez pe trotuar : pe margine :
îmi las capul pe genunchi : stau până seara :
întunericul se încolăceşte în jurul meu şi
strada începe să curgă